Mai multi tineri se intilnesc aproape zilnic si se distreaza impreuna. Sunt frumosi, sunt veseli si se simt bine impreuna. Se vede de la o posta. Toata lumea isi poate da seama ca sunt prieteni. Si-au pus tot felul de porecle si isi cunosc problemele, dar mai ales, isi cunosc unul altuia pasiunile. La un moment dat, insa, intr-o zi in care nu toata lumea e bine dispusa, cineva zice ceva, spiritele se incing si se isca cearta. Cu atata televizor, internet si jocuri video, tuturor li se pare normal ca la o jignire trebuie sa se raspunda cu o bataie. Dar o bataie aduce o alta suparare, o alta jignire si o alta bataie. Tinerii sunt acum impartiti in doua tabere, ies afara cu grija si ocolsesc drumurile principale, isi pregatesc planuri de aparare sau atac, vorbesc despre tehnici de lupta si aparare, fetele lor sunt incruntate, veselia a disparut. In cine te mai poti increde?
Zi de zi mergem pe drumuri cu fetele incruntate, de parca toti vecinii, toate cunostintele, toti colegii ne-ar fi dusmani. De parca am fi impartiti in tabere si ne-am pregati de lupta: angajatii cu angajatorii, vecinii de la parter cu cei de la etaj, sau cu cei de alaturi de noi, clientii cu vinzatorii si pietonii cu posesorii de automobile. Spunea Cosbuc ca viata e o lupta, deci sa ne luptam cu ea. Dar asta nu inseamna ca suntem zi de zi sub asediu, ca orice zi e o alta zi de lupta, ca zilele au numai nori iar viata are numai incercari de care trebuie sa ne temem. Ne-am obisnuit de prea multa vreme sa ne tot luptam cu un inamic invizibil, cand singurii inamici suntem doar noi pentru noi. Pana la urma ce ne costa sa spunem o vorba buna dimineata sefului nostru, sa-l intrebam cum se simte? Sau sa vorbim frumos cu vinzatoarea incruntata de la magazin, ingropata in prea multa grija de a nu gresi ceva...Ce ne costa sa ne cerem scuze de la prietenul pe care l-am jignit fara sa vrem sau care, poate, s-a suparat fara rost, dar s-a suparat? De ce este asa de greu sa vedem ca ziua poate fi frumoasa si cu nori, ca toamna poate fi minunata, chiar daca nu mai e cald si soare, ca iarna e grozava, chiar daca e atat de frig? Soarele si caldura vin din interior. Nu putem darui iubire celor din jur, daca noi nu stim iubi. Nu putem cere iubire neconditionata, daca noi nu putem iubi neconditionat.
Tinerii de la inceputul povestii sunt tinerii de la mine de la bloc. La fel ca ei sunt multi. Prea multi tineri gravi se plimba seara pe strazi. Prea multi tineri nu stiu ce inseamna prietenia, nu stiu sa dea din suflet fara sa astepte sa primeasca. Si totusi, mai au o sansa sa nu ajunga ca parintii lor, care se tem sa mai spuna o vorba buna. Pentru ca parintii lor au fost de prea multe ori raniti. Au dat de prea multe ori din prea plinul sufletului lor, asteptind mereu sa primeasca la fel. Atunci cand daruiesti iubire, asteptind sa primesti la fel inapoi, inseamna sa imprumuti, de fapt. Iar cel caruia i-ai imprumutat s-ar putea sa nu poata da inapoi datoria. Daca pretinzi iubirea inapoi, atunci, oricum, vei avea de suferit, pentru ca datornicul ramane iarasi fara ea. Ori ai tu toata iubirea, ori cel caruia i-ai dat-o, niciodata amandoi. Iubirea nu-i un imprumut de la banca. Nu o dai ca sa astepti inapoi cu dobinda. Nu-i un credit de nevoi personale. E o hrana a sufletului de care toti avem nevoie si pe care o putem darui fara sa ne fie teama ca nu vom mai avea destula pe ziua de miine.
Sa-l intelegi pe cel de linga tine e o forma de iubire, pe care o poti darui, fara sa o astepti inapoi. Noi toti suntem oameni, cu problemele de zi cu zi. La fel e si seful, la fel si vinzatoarea, la fel si soferul sau pietonul, chiar si vecinii. Fiecare isi duce crucea in felul sau.
Povestea cu tinerii se poate incheia si frumos. Unul dintre tineri isi da seama ca e pacat sa se certe. Atunci cand greseste un prieten, ce dovada mai mare de iubire poti darui decat sa incerci sa indrepti gresala, sa-ti intelegi prietenul si sa-l ajuti sa inteleaga si el ca a gresit, sau pur si simplu sa-l accepti asa cum e? Unul dintre tineri spune o gluma, toti se distreaza, isi dau miinile si se distreaza din nou. Si restul nu mai conteaza.
Postări
