De ce avem nevoie de o cale spirituală?

Ce înseamnă o cale spirituală şi de ce avem nevoie de ea? De ce sa cred în altceva decât ceea ce poate fi demonstrat ştiinţific, din ce poate fi palpat, vazut, atins, simţit? La ce-mi foloseste? Poate viaţa să existe fără o cale spirituală?
Trăim şi murim indiferent dacă credem în ceva, indiferent dacă suntem conştienţi de vreo cale spirituală. De fapt, trăim şi dacă suntem legume fără judecată. Viaţa nu stă în capacitatea noastră de gândire. Viaţa este existenţă: mă nasc, trăiesc şi mor. Gândirea, însă, a complicat iremediabil lucrurile. Cu cât gândim mai mult, cu atât simţim nevoia sa gândim mai mult. Din momentul în care primim conştiinţa de sine, gândirea nu se mai opreşte. Bine-nţeles, sunt şi limitări chimice sau fizice, când pe un om "nu-l duce capul la mai mult", însă, de cele mai multe ori, nu-l duce capul din cauza unei conjuncturi de viaţă, a educaţiei proaste, a traumelor. Rămâne limitat într-un punct şi nu poate sau, de cele mai multe ori, nu vrea să evolueze. Deci, cu cât gândim mai mult, vrem să ştim mai mult. Probabil că foarte multă informaţie a dus la foarte multă conceptualizare, iar conceptualizarea a făcut posibilă legătura mult mai rapidă între informaţii aşa încât, multe intre informaţiile care ne apar în minte par venite din altă parte. Noi nu conştientizăm, de fapt, complexitatea muncii pe care creierul o depune în structurarea şi interpretarea ideilor şi informaţiilor pe care noi le acumulăm într-o viaţă. Şi sunt infinit de multe informaţii. Poate creierul nostru e singurul care ar putea să certifice cu exactitate ca Dumnezeu există. Probabil că noi nici nu ne-am da seama ce ne spune atunci creierul, pentru că el ar trage concluzia că există, iar noi, pentru că nu am reuşit să urmărim toate procesele care au dus la concluzia asta (din infinitul de informaţie procesat) am pune sub semnul întrebării concluzia sau chiar am nega-o. Oricum, de multe ori, partea prea limitată a conştientului contrazice concluziile minunate, inconştiente, ale minţii noastre. Ştim, inconştient, să ne încredem în glasul mamei când suntem copii, stim, inconştient, că un răget anunţă un lucru rău. Mama a avut grijă de noi, deci informaţia nu mai are nevoie să se desfăşoare în conştient ca să o luăm în seamă. Răgetul a rămas în inconştient probabil că dinainte cu multe generaţii, pentru că în prezent nu ne mai manâncă animelele pe străzi şi, cu toate acestea, ne temem. Informaţia există, doar că nu se mai desfăşoară detaliat în conştientul nostru. Ideea de Dumnezeu există de când există şi omul. Nu se mai defăşoară detaliat în conştient, nu mi ştim cum s-a scris, dar creierul nostru, undeva, cumva, are toate detaliile, pentru că ne dă informaţia, senzaţia că ceva, mai presus de noi există. Putem să trăim negând sau ignorând informaţia asta, nu ne va deranja prea mult cursul vieţii. Aşa cum nici matematica nu e necasară pentru a putea trăi. Dar vine momentul când e utilă. Când doar asta ajută în rezolvarea unei probleme.
În uter trăim şi ne hranim fără să conteze de unde vine hrana. Nu avem cum decide cât vom primi, sau ce vom primi. Dar vine momentul când ne naştem, când începem să simtim, să vedem, să ne folosim propriile organe pentru a supravieţui.
De ce avem nevoie de o cale spirituala? Pentru că va veni vremea când vom fi obligaţi să ne folosim organele spirituale pe care le-am primit...dacă vom vrea să trăim spiritual...