Poate...

Sursa imaginii: http://media.dcnews.ro/image/201412/w670/apa_62893200.jpg

Poate ca credinta s-a nascut o data cu omul. Poate la fel ca si timpul si spatiul, care exista doar ca repere pentru ca noi sa putem exista si functiona, poate si credinta exista doar pentru ca noi sa putem trai si functiona. Pote ideea de dumnezeu s-a nascut o data cu prima confruntarea cu propria mortalitate, finitate, limitare a existentei. Poate ca toate invataturile, toate ritualurile legate de pregatirea pentru despartirea de viata nu fac altceva decat sa incerce sa alunge frica de propria moarte. Poate ca primii oameni, confruntati cu atatea sentimente extraordinare si nemaintalnite in alte situatii decat in fata mortii, L-au inventat pe Dumnezeu si tot ce a urmat pana la credintele stufoase si complicate din ziua de azi. Cine poate sti cum a fost pentru primii oameni? Dilema oului si a gainii nu cred ca a fost rezolvata pana in ziua asta si, probabil ca, pana la confruntarea cu propria moarte nu vom afla rezolvarea nici a acestei dileme. Pentru unii, mortea cuiva apropiat e un factor declansator suficient pentru a crede in Ceva, in Cineva si in viata de dupa moarte. Dar asta tot pentru ca, prin moartea celui drag, constientizeaza de fapt propria finitate. Frica de moarte exista la orice fiinta vie: tot ce traieste se fereste de moarte. Aceasta este legea supravietuirii. Asa a fost construita natura. Pana si inteligenta noastra s-a nascut din frica de moarte a unei celule de materie cenusie.
Pana la urma, viata e atat de pustie si fara sens daca-l excludem pe Dumnezeu! Pentru a putea trai in nonsensul existentei, omul are nevoie de o credinta in ceva superior. Cu siguranta viata trebuie sa aiba un alt rost decat acesta, pe care il experimentam in fiecare zi: procurarea hranei, hranirea, imperecherea, inmultirea, odihna si moartea. Indiferent de conditiile pe care le experimentezi in momentul acesta, ca ai situatie financiara buna sau deloc, ca esti in familie sau n-ai niciuna, ca poti calatori sau poti face ce te taie capul: care e semnificatia vietii tale? De ce nu suntem maimute sau antilope, traindu-ne viata in salbaticie si avand doar legea supravietuirii de urmat? De ce suntem oameni si ce ne deosebeste de alte lucruri vii?
Cea mai mare energie de evolutie intr-o directie, omul a primit-o cand a crezut in ceva superior lui, care a meritat tot efortul, tot sacrificiul. Chiar si credintele sinucigase aduc un aport de energie si efort personal care nu reuseste sa fie egalat de nimic altceva. Omul, pe langa legea supravietuirii se supune si legii evolutiei, doar ca evolutia omului se realizeaza intr-un mod mult mai constient. Stiu cine sunt, stiu unde vreau sa ajung, stiu ce vreau de la viata si caut toate mijloacele sa imi realizez scopul. Scopurile omului sunt total diferite de ale animalelor. La baza, omul vrea cam aelasi lucru: hrana, teritoriu, putere, inmultire. Dar chiar si atunci cand nu le are, omul stie sa isi aleaga alte scopuri si continua sa evolueze. Dar, spre deosebire de animale, omul, cu toate ca are o dorinta de inmultire, daca n-are o lege morala, ajunge sa isi distruga semenul. Totul, la oameni, este definit de concurenta. Lasati fara regulile morale de convietuire, probabil ca am ajunge pe cale de extinctie din cauza permanentei concurente: eu sa o duc mai bine, eu sa stiu mai multe, eu sa am mai multe pana la extrema in care doar eu sa am si nimeni altcineva. Concurenta poate duce, intr-un scenariu extrem, la anihilarea omului ca specie. Cum ar arata societatea, daca n-ar fi restrictionta de lege? Filmele au intrezarit doar posibilitati sumbre de haos, n-am vazut o inchipuire a ceva frumos in momentul in care oamenii ar ramane fara institutiile de control si impunere a legii.
Deci avem legea morala, care exista ca o contrabalansare, pentru a mentine posibilitatea de supravietuire a speciei. Nu ucizi un om pentru ca, de mii de ani ti s-a spus ca nu e bine. Nu furi, pentru ca, de mii de ani ti s-a spus ca nu e bine. Intr-adevar, nu e bine, pentru ca uite unde ne poate duce incalcarea legilor morale intr-un scenariu extrem.
Am luat o pauza de cateva zile pentru ca au fost sarbatorile de iarna dar si pentru ca am simtit nevoia de a medita mai mult asupra acestor idei. Prima parte a acestui material m-a pus in situatia de  privi credinta prin ochi materialisti si necredinciosi. Pot spune ca e un exercitiu viu si revelant. Da! lucrurile ar putea sta asa! Toata viata noastra de credinta ar putea fi o mare iluzie care sa ne ajute sa nu ne mancam reciproc, sa nu ne anihilam ca specie, sa supravietuim si sa evoluam. Pana la urma, evolutia se realizeaza mai eficient daca natura are din ce selecta, deci trebuie sa ne inmultim. Trebuie sa presupun, atunci, ca primul care a gandit legile morale trebuie sa fi fost un geniu, dar la ce i-a folosit? Ar mai trebui sa trag niste concluzii, care acum mi se par logie (dar care ar puea sa nu fie logice): iubirea jertfitoare, sacrificiul de sine pentru binele celorlalti, ar putea fi doar efecte secundare ale restrictiilor impuse de legea morala...
As vrea sa am putarea de a privi ideile acestea (care vin ca un exercitiu al logicii mele) nepartinitor. As vrea sa imi pot da seama ce inseamna ele pentru un necredincios? Cum il face sa se simta faptul ca traieste o viata fara continuitate, dar e obligat de tot ceea ce legea morala a produs de-a lungul mileniilor (oranduire sociala, munca, forme de sclavie), sa mearga in fiecare zi la serviciu, sa manance, sa bea, sa doarma, sa se straduiasca cu fiecare zi in parte si apoi sa moara si sa isi dea trupul pamantului ca fertilizator. Toate acestea sunt facute ritmic, obsesiv-compulsiv si fara un rost anume de milioane de oameni. Fluturii nu par a avea constiinta si ganduri, caii nu par sa aiba constiinta, desi par sa aiba unele forme de sentimente. Furnicile nu par sa aiba nici ele dileme existentiale. Dar noi le avem! Din cauza aceasta nu pot sa privesc ideile acestea echidistant. Nu sunt fluture, cal sau furnica! E deprimant, e fara sens! Parca am trai, de mii de ani, indusi in eroare din ce in ce mai mult, din ce in ce mai adanc, din ce in ce mai pervers. Pentru ce?
Am citit foarte multe teorii conspirationiste si, partial, ar ptea fi raspunsul tuturor dilemelor materialiste: un grup vrea sa conduca tot restul musuroiului si pentru asta il prosteste la toate nivelurile, pentru a se lasa condus si folosit. Chiar cred ca acest lucru se intampla de cand e lumea: istoria ne-a aratat, ne-a demonstrat, ca omul nu poate sa isi nege natura, care e lacoma, care vrea sa adune, sa aiba de toate, dar mai ales putere. Cel care are putere, poate avea pentru folosul lui, tot restul lumii. Si, daca il conduci pe om, ai la disozitie toata natura. Omul are puterea de a conduce toata natura! Si nu doar prin putere. Animalele sunt imblanzite daca simt puterea din om, dar plantele si apa reactioneaza la altceva. Acestea reactioneaza la sentimente. Plantele stiu cand esti suparat si nu infloresc sau chiar se ofilesc. Ele pot creste minunat in preajma oamenilor pozitivi, iubitori, veseli. Apa, acum ca tehnologia a evoluat atat, s-a constatat ca reactioneaza la gandurile incarcate cu sentimente ale omului, schimbandu-si strucura moleculara! Mi se pare o descoperire extraordinara, care ne arata cat de profund suntem conectati cu totul din jurul nostru. Sunt atat de multe din realitatea in care traim pe care simturile noastre nu ni le dezvaluie. Si atunci, mi se pare o infinita ingustime a mintii si chiar aroganta fara margini sa spun ca totul e doar o conspiratie mondiala, ca existenta noastra se reduce la a respira, ca omul e o intamplare extraordinara, dar o intamplare, a naturii. Viata mea e prea deprimanta si fara sens cu ideile acestea!
Uite de asta prefer sa ascult o Veste buna, o Veste care imi spune ca legea morala e fara sens, daca nu e acompaniata de credinta, ca tot ceea ce se vede e facut din lucruri care nu se vad, deci sunt foarte multe lucruri pe care simturile mele nu mi le vor putea dezvalui. Vestea asta deschide un nou Univers unde imaginatia isi are locul bine stabilit, unde arta e o forma de comunicare si poate fi un alt simt, unde pamantul pe care calc e doar o treapta in drumul meu. Vestea aceasta e cea mai negata de toti cei care o privesc prin ochii carnii: e vestea pe care Cristos mi-a adus-o: ca urmatoarea treapta o urc doar prin credinta, ca singura realitate palpabila pe care o am la indemana deocamdata, care sa ma ajute sa trec treapta aceasta, este Existenta Lui si calauzirea Lui este singurul ajutor de care am nevoie. Sa raman la matrialism, cu plapuma peste cap, stiind ca n-am niciun fel de sansa in lumea aceasta sa scap de un sistem care de mii de ani m-a facut sclav?  Sa traiesc stiind ca, in afara de faptul ca sunt un instrument al unui grup de invingatori, voi ajunge doar fertilizator de pamant si astea sunt singurele mele scopuri in viata? Sau sa aleg sa ascult o Voce care imi spune: "Eu sunt calea, adevarul si Vaiata"? Imi limiteaza aceasta optiune viata? Mi-o intuneca? Imi pierd liberul arbitru si posibilitatea de distractie? Care distractie? Care liber arbitru? Care viata?
Poate logica mea e distorsionata de alegerile pe care le-am facut deja, dar prefer sa ma scol cu speranta, prefer sa imi tin mintea in armonie cu inima, prefer sa folosesc legea morala ca un instrument al evolutiei mele, prefer sa experimentez viata, nu doar sa o traiesc. Prefer sa ii dau crezare lui Cristos, care m-a trezit la viata aceasta!