Tatal si fiul

Tatal a pregatit o casa mare pentru copilul sau. A construit-o solida,  ca nici o furtuna, nici un fenomen natural sa nu o poata darama, nici macar strica. Au lucrat cei mai buni specialisti la asta. A investit tot ce avea in casa aceasta. A mobilat-o si a utilat-o ca in vise, ultra-confortabila, foarte frumoasa si primitoare. Tot ce aveai nevoie a pus in ea, iar gradina era de o splendoare nemaintalnita. Culori, miresme si aranjamente cum nu iti puteai imagina. A pregatit casa minunata cu gradina feerica, apoi a inchis-o si a pregatit cheile casei pentru unul din cele mai fericite momente ale vietii sale. Astepta sa se nasca copilul sau. Statea la pantecul sotiei, vorbea cu copilul nenascut, in speranta ca il aude. Ii povestea despre casa frumoasa ce il asteapta, ca va fi proprietarul celei mai frumoase locuinte construite vreodata. O hranea pe sotia lui cu cele mai bune alimente, astfel incat copilul sa primeasca tot ce are nevoie ca sa se dezvolte armonios. Asteptarea era o bucurie.

In timpul acesta, copilul nenascut inca se hranea cu tot ce primea, incepuse sa creasca, dar devenea tot mai nemultumit de locul in care fusese pus. Uterul era prea mic pentru el, hrana nu era tocmai ce dorea el, de fiecare data se schimba ceva sau nu se schimba in ritmul in care dorea el. Mai mult de atat, vocea, care la inceput il atragea si il determina sa se miste, sa schimbe locul ca sa auda mai bine, devenea din ce in ce mai suparatoare, pana cand n-a mai dorit sa o auda. Stia ca aici, in uter, multa vreme nu mai poate sta, dar nu vroia sa incerce altceva. Era bine asa cum era, oricum, el acolo prinsese viata, la ce ii trebuia altceva? Si, cu siguranta, viata in afara de uter nu exista. El nu vazuze nici un bebelus intors in pantec care sa-i spuna ca exista viata in alta parte si cum e aceasta, asa ca hotara sa nu se mai nasca. N-a mai acceptat mancarea pentru ca nu stia de unde vine, ce contine, nicu nu putea stabili cat de bine sau rau ii face. Nu s-a mai hranit si nu s-a mai miscat, nici macar sa auda vocea aceea care la inceput, ii starnise curiozitatea. Si, intr-un final, a murit inainte sa se nasca. Tatal a plans trist si a ramas privind la cheile pregatite pentru copilul sau...

Atatea lucruri minunate a pregatit Tatal nostru in intampinarea noastra. Chiar si cheile Imparatiei ne asteapta, daca suntem dispusi sa ne nastem in Imparatia Lui. Trebuie sa invatam sa ascultam Chemarea Lui, sa ne hranim cu Cuvantul Lui, sa facem ceea ce El ne cere. Toare sunt spre binele nostru. El ne cere sa credem in Fiul Lui, care a luat asupra Sa pacatele noaste ca noi sa avem trecere libera spre Imapratia Tatalui. Ne cere sa-L urmam pe Fiul Lui care a pregatit calea spre Cer. Sa rezistam pana la capat, pentru o rasplata care intrece puterea noastra de intelegere!