Am aflat lucruri interesante despre parteneriatele de viata

In primul rand, orice relatie de iubire se naste in momentul in care tu esti refugiul meu din fata problemelor, esti odihna, relaxarea mea, iar eu sunt acelasi lucru pentru tine. De asta, intalnirile noastre sunt atat de asteptate, de frumoase si fac inima sa tresalte. Sufletul primeste pace si se poate bucura de sufletul de langa el si de tot ce este in jur.

Toti vrem sa pastram aceasta pace si fericire pentru totdeauna. Avem codata in genele noastre aceasta dorinta de echilibru si fericire perfecta. De aceea, persoana care ne produce pacea si fericirea aceasta o pastram langa noi. Aceasta se cheama casatorie, un legamant ca vom pastra ceea ce noi am gasit unul in celalalt si unul pentru celalalt.

Ceea ce urmeaza este introducerea acestui echilibru comun in vartejul dezechilibrat al vietilor noastre personale. Nu stiu cum mi-am putut inchipui ca pacea si echilibrul raman neschimbate, intr-o lume supusa mereu schimbarii. Daca s-a dovedit stiintific ca celulele din corpul nostru sunt complet reinoite o data la 7 ani, deci si noi ne schimbam conform vietii naturale pe care o traim (involuntar si fara sa avem vreun control. Traim pentru ca suntem vii), cum ne putem inchipui ca o relatie vie nu se transforma? Ne asteptam ca dupa o perioada, relatia noastra sa fie la fel ca la inceput, iar daca viata dovedeste ca nu e asa, cautam altceva, vrem altceva, suntem nemultumiti.

Am aflat cu surprindere ca, daca am descoperit pacea si fericirea cu o persoana, trebuie sa am grija ca si pacea si fericirea aceasta sa se transforme o data cu noi, sa se adapteze la schimbari, sa traiasca si ea, la fel cum noi traim impreuna. In acest proces, am descoperit ca sinceritatea este tot ceea ce conteaza. In primul rand, sinceritatea fata de mine. Trebuie sa-mi pun tot felul de intrebari cand descopar ceva care ma deranjeaza. Dar, pentru ca pe mine ma deranjeaza, pe mine trebuie sa ma intreb. Cand ceva te deranjeaza, de obicei tu esti cel care trebuie sa schimbi ceva. Si asta nu inseamna ca trebuie sa te desparti, sa faci nervi multi si multe scene. Ci trebuie, in primul rand sa descoperi, in tine, sursa neplacerilor si sa schimbi.

Am aflat apoi ca cele mai grele lucruri pe care le putem scoate din noi, cu sinceritate, sunt: Imi pare rau, iarta-ma! Putem spune "Iarta-ma", de multe ori, doar ca sa scapam de consecintele neplacute ale certurilor, ca sa se termine o situatie conflictuala. Dar, cel putin eu, de putine ori am spus "Iarta-ma", constienta ca partenerul are cu adevarat dreptul sa fie suparat. Pentru ca este atat de greu sa simti vina, fugi de ea si primul gest de aparare este sa arati cu degetul: "Si tu esti de vina"...Cand aratam cu un deget, celelalte sunt indreptate catre noi. Acestea trebuie sa ne intereseze, pentru ca doar pe noi ne putem schimba. Cand am spus cuvintele magice si n-am fugit de sentimentul de vina, partenerul a putut sa arunce spre mine toate armele, n-aveau cum sa raneasca mai mult decat vina mea, dar, surprinzator, partenerul nu arunca totdeauna arme. Sinceritatea reala are o putere pe care n-am constientizat-o, pana n-am pus-o in aplicare.

Am mai aflat ca acordam rabdare si mult timp pentru ceea ce consideram important. La inceputul relatiei, starea de pace si fericire nu se compara ca intensitate cu altceva, asa ca reprezinta un lucru foarte important. Astfel, gandurile sunt acaparate de ea, actiunile noastre toate se indreapta spre ea, efortul nostru este canalizat inspre ea. O data ce avem starea aceasta, din moment ce persoana care ne-a adus starea aceasta ne vine alaturi si ne simtim in siguranta, simtitm ca starea aceasta este in siguranta, ea devine precum curentul electric, de fundal. Povestea curentului electric, pe foarte scurt e asa: a fost o inventie nemaipomenita, doar anumite persoane isi puteau permite, toata lumea vorbea despre curent. Dupa ce s-a realizat importanta acestuia si s-au facut programe prin care curentul electric sa fie accesibil tuturor, acum ni se pare atat de normal sa il avem incat nici nu constientizam, de multe ori, ca avem in casa o inventie, ca nu e natural, ca cineva a lucrat mult pentru asta si asa mai departe. Ni se pare ca e de datoria cuiva ca acest curent sa circule in casa noastra, pentru noi. La fel se intampla acum cu internetul, la fel se intampla cu relatia noastra, cu partenerul nostru.

Acord rabdarea mea persoanelor importante, lucrurilor importante si, descopar la un moment dat, ca nu am rabdare cu partenerul meu, pentru ca el a devenit "curent electric". El trebuie sa fie, trebuie sa faca, trebuie sa reactioneze mereu asa cum eu am nevoie. Oare sesizeaza cineva egocentismul acestei afirmatii "eu am nevoie"? oare sesizam egocentrismul separarilor, al divorturilor, al certurilor fara sfarsit? Mie mi-a luat foarte multi ani...

Partenerul meu iubit...daca ai vut rabdare sa citesti pana aici (stiu ca ai probleme cu rabdarea la citit :) ), iti spun ca esti la fel de important ca la inceput, ceea ce inseamna ca eu trebuie sa imi gasesc rabdarea aceea pe care o acord lucrurilor importante, sa fiu sincera cu mine in primul rand si apoi cu tine, sa gasesc puterea de a spune cu adevarat "imi pare rau". Fericirea mea nu sta in ceea ce tu faci sau nu faci, ci in ceea ce noi suntem sau nu. Ai dreptul la viata ta, la trairile tale, la deciziile tale. Daca suntem parteneri, trebuie sa cautam mereu sa vedem ce are nevoie celalalt, trebuie sa analizam impreuna, din cand in cand, situatia relatiei, trebuie sarbatorite victoriile impreuna, trebuie gasite strategiile pentru depasirea infrangerilor.