Cu ochii larg deschisi

Traim printr-o lume de depresivi, oameni suparati pe viata sau pe alti oameni. Am trecut si eu prin toate starile de suparare si depresie, am incercat furia, dezamagirea, deznadejdea si resemnarea. Sunt, toate, etape ale devenirii noastre. Sunt experiente care ar trebui sa ne faca mai intelepti, mai buni, mai impacati cu noi si cu restul. Asta, daca reusim sa depasim starile noastre negative. Si e foarte greu sa depasesti un astfel de prag de unul singur. Prietenii ar fi o solutie. Dar ce inseamna un prieten? Pana unde poti sa te increzi intr-un prieten? Poti sa-i incredintezi cele mai ascunse ganduri, cele mai negre viziuni ale tale fara sa risti ca mai tarziu toate astea sa se intoarca impotriva ta? Orice spui, poate fi folosit impotriva ta, spun americanii. Si totusi, sa iti impartasesti problemele cuiva poate sa te mai scape de o povara. Povestind, poti privi lucrurile si din afara, poate ca problemele nu ti se vor parea atat de grele cum aveai ipresia, chinuindu-te de unul singur. Asta e avantajul de a povesti cuiva problemele tale. Daca ai si putin noroc, persoana din fata ta s-ar putea sa-ti ofere si sfaturi utile, sau cel putin un umar pe care sa plangi. Plansul este, pana la urma cea mai buna modalitate de descarcare nervoasa. Si totusi...peste probleme treci doar singur. De fapt, peste toate treci singur si peste bune si peste rele. Si nu e neaprat un lucru rau. Poate e cel mai bun lucru, daca vrei sa devii mai bun. E posbil sa primesti ajutor, daca il ceri sau daca ai putin noroc. Dar problemele le depasesti singur, doar singur poti gasi solutia cea mai buna pentru problemele tale. Nimic nu se rezolva de la sine si e nevoie, cateodata, de foarta multa perseverenta, iar asta nu ti-o poate da nimeni, o gasesti sau nu in tine. Depinde cat de mult vrei.

Eu am avut impresia, uneori, ca ma duc degeaba intr-o directie, cea pe care voriam, pentru ca toate erau potrivnice. Si toate au fost potrivnice multa vreme. Am fost frustrata, depresiva, dezamagita si in final, resemnata. Mi-am pierdut speranta ca ceea ce vreau se va implini, desi era un lucru atat de normal, uman si firesc, doar ca, in cazul meu nu vroia sa se intample. Dar am mers inainte, chiar si fara speranta, cu umor cinic, pentru ca altceva nu stiam sa fac, pentru ca alt drum mai bun nu vedeam si pentru ca ma incapatanam sa nu imi abandonez ideea. Mi-am zis ca am o viata inainte sa ma conving ca nu e asa cum vreau eu sa fie. M-am revoltat pe viata, m-a revoltat pe Dumnezeu si pe toti care au creat viata in acest fel. Fie ce-o fi, eu asta cred ca vreau si am o viata inainte sa ma conving ca am gresit...sau nu...

Si pana la urma, cred ca n-am gresit. Atunci cand lucrurile au inceput sa mearga bine, la inceput au mers bine cu poticneli. O zi buna, alta mai putin buna. Dar a inflorit, undeva, in intuneric, firicelul acela de speranta. si am continuat. Cand lucrurile au inceput sa mearga spre bine am vrut sa inchid ochii, pentru ca mi-a fost frica. Dar mi-am zis ca asta am dorit toata viata, as putea incerca, macar, sa privesc in fata rezultatele stradaniei mele...Si acum cred ca incapatanarea e buna. E bine sa inchizi ochii si sa mergi inainte, atunci cand nu mai ai lumina, dar e extraordinar sa deschizi ochii si sa privesti atunci cand ai gasit lumina pe care o cautai, chiar daca la inceput te dor ochii si ai impreisa ca orbesti.