Fericirea - drogul suprem

Când e realitatea frumoasă pentru mine? Care este idealul meu de viață? Care este prima imagina care îți vine în minte acum, când te gândești la o viață fericită?

Cei mai mulți, înainte să se gândească la casă, bani în conturi și mașină luxoasă, prima dată se gândesc la iubire. Dacă vrei să nu te minți singur, asociezi fericirea cu iubirea. Când iubești și ești iubit, toate celelalte pălesc ca importanță. 

Acum, însă, ce înseamnă să iubești și să fii iubit? Ce înțelegem prin ”iubirea care aduce fericire”, pentru că toți vor să fie fericiți, este scopul suprem în viața fiecăruia? Într-o primă fază, faza pe care eu o numesc ”îndrăgosteală”, pentru că termen românesc într-un singur cuvânt nu prea avem, e faza aceea de iubire pasională, creierul se comportă ca și cum ai fi luat droguri. Au existat experimente, creierul a fost fotografiat cu rezonanță magnetică și s-a văzut că în faza aceasta de iubire pasională se activează centrii aceia care ne fac nebuni, iraționali și dependenți de droguri. Deci într-o primă fază chiar suntem dependenți de iubire. Și subliniez ”de iubire”, pentru că de fapt, dezvoltăm o fixație pe cel care ne-a produs starea, deci starea aceasta o urmărim, de fapt, nu persoana. Cine s-ar mai droga dacă ar putea să își producă senzațiile acelea, fără efectele secundare? Deci cine vrea, de fapt drogul? Toți caută efectele, ”fericirea” artificială creată de drog. Revenind la subiect, la început căutăm fericirea provocată de pasiune, nu neaparat persoana care ne-a produs fericirea. De aceea avem tendința de a nu vedea defectele, de aceea, într-o primă fază iubirea e ”oarbă”. Adolescenții ”înnebunesc”, nu te mai poți înțelege cu ei, fug de acasă, vorbesc urât, se comportă irațional. Oameni în toată firea se schimbă peste noapte și fac gesturi sau acțiuni nebunești. Pasiunea dă peste cap chimia organismului. Suntem construiți în așa fel încât să căutăm, până la lipsa rațiunii, fericirea. Și, da, căutăm fericirea, de fapt, nu iubirea neaparat. Cei care se droghează nu iubirea o caută ci fericirea. Câte persoane s-au trezit în relații de termen lung, cu vieți distruse pentru că n-au putut să recunoască pasiunea și să contracareze efectele ei? Pasiunea este folositoare ca și un combustibil, atâta vreme cât este recunoscută, este controlată și folosită, dar poate fi devastatoare dacă o lăsăm să se dezlănțuiască. Relațiile de termen lung au fost acelea care au rezistat după furtuna pasiunii și au reușit să se folosească de pasiune ca de un combustibil de termen lung al relației.

Deci ce este fericirea aceasta? Nu putem vorbi despre ea decât în termenii efectelor ce le produce. Fericirea produce o liniște interioară acompaniată de o bucurie, de un pozitivism, de o seninătate interioară. E senzația aceea că nimic nu mai contează și totuși, toate sunt perfect la locul lor. Căutăm ceva mai mult decât un echilibru emoțional. Căutăm o plenitudine, o împlinire totală, care să dea un sens vieții. De fapt, depresia cea mai mare o aduce exact opusul acestei stări, senzația de lipsă de sens, neîmplinire.

Asa cum avem nevoie de hrană pentru corp, avem nevoie să hrănim nevoia noastră de fericire. De aceea mulți mănâncă dulciuri. Dulciurile eliberează un hormon care ne dă impresia de bună dispoziție, alții se joacă la calculator într-o lume virtuală, alții se uită la televizor, alții beau alcool sau folosesc substanțe halucinogene. Dar trebuie să vedem ce anume hrănește cu adevărat fericirea, ce o aduce la viață, ce o întreține pe termen lung?

Si destul pentru astăzi. E noapte deci...nopate bună!