miercuri, 9 decembrie 2015

Ziua a 10-a, radicalii liberi

Sursa foto: http://www.marcogasparotti.com/wp-content/uploads/2013/04/radicali_liberi.jpg


Azi nu mai e greu, poate pentru ca nu sunt atat de obosita sau poate pentru ca s-au adunat multe idei sub acoperisul capului. Mi se pare ca traiesc intr-o alta lume decat a multora din jurul meu. Poate a majoritatii. Ma intersectez de multe ori cu cate o persoana si ma bucur ca nu sunt singura pe planeta mea, dar sunt atat de putini oameni aici. Pe planeta mea nu este atata stres. Dumnezeu e mare, cu adevarat mare. El este Creatorul, cel care n-are limite. Si faptul ca nu are limite inseamna exact lucrul asta: ca e nesfarsit. Ma bucura enorm de mult ca e nesfarsit in dragoste. Poate acesta este si motivul pentru care ne lasa sa izbim unii in altii cu idei care mai de care mai limitate despre infinitatea lui.
Suntem ca radicalii liberi din corp. O data ce am scapat din stransoarea legii care ne unea unii cu altii si ne dadea un scop, orbecaim liberi, alergam care incotro si stricam celulele vii din jurul nostru fara rost, pana aducem intreg corpul la moarte. Am aflat azi ca radicalii liberi din corp ne grabesc imbatranirea si moartea. Seamana atat de mult cu oamenii societatii din ziua de azi: liberi sa iubeasca, liberi sa traiasca in liniste, liberi sa isi faca familii frumoase si sa intretina pacea si bunastarea in jur. In scimb, aleg libertatea de a-i judeca pe altii, de a rani, libertatea de a ucide, libertaeta de a distruge vieti. Trebuie sa ne regasim, cumva, drumul inapoi la celula din care am facut parte, Legea atractiei ni s-a dat pentru ceva. Ea este cea care ne cheama undeva, ne face sa ne simtitm atrasi de o tara, de un loc, de o persoana, de o familie. Apartinem de ceva, de cineva. Cand ne lipim de ceea ce ne atrage, nu mai suntem radicali liberi ci formam o substanta, ne supunem unor legi menite sa uneasca, sa consolideze structura, sa ii dea un sens si un scop. Viata noastra se lungeste, devine mai linistita, are un ritm si o directie. Nu, nu vorbesc despre un cuplu, barbat si o femeie, desi intotdeauna e minunata aeasta unire. Poti fi singur o viata intreaga, dar in locul potrivit, facand ceea ce simti ca trebuie sa faci, alaturi de oamenii langa care simti ca te potrivesti. Vorbesc despre unirea interioara cu viata pe care o traiesti. Unii se simt atrasi de locuri aflate la mii de kilometri departare, altii de o slujba sau de un hobby pe care nu indraznesc sa il puna in practica. fiecare tanjeste dupa ceva la un moment dat. A face ceea ce te face fericit inseamna sa implinesti legea atractiei si sa te pui la locul tau in ADN-ul vietii universale. Nu mai esti un radical liber, nu te mai zbati distrugand in jurul tau prin zbaterea ta. Armonia nu e intamplatoare, viata nu e rodul hazardului. Fa pace cu tine, afla ce te face fericit si urmeaza-ti visul pentru ca asta e scopul tau in viata.
Uite, asta e planeta mea, una fericita, implinita. Nicio problema nu e prea grea, niciun obstacol de netrecut. Toate incercarile isi au rostul lor si toate pietrele din drum pot fi ocolite, sarite sau aruncate deoparte. Insa, prima regula e sa nu mai fim radicali liberi.

Niciun comentariu: