Ziua a 20-a, viata dupa viata, dupa viata.

Sursa foto: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/de/e3/21/dee321be33f522c9bbe3b47f6c43a084.jpg

Moartea e un sfarsit sau un inceput? Viata asta a fost, la originile noastre, un sfarsit sau un inceput? Cand am fost in pantecele mamei, am stiut doar pantecele, asta, daca am stiut ceva. Acolo ne-am format material. Am fost un impuls de viata care s-a condensat si a capatat forma. Ne-am pregatit penru marea iesire, ca sa putem supravietui in lumea materiala. Am avut nevoie de aproximativ 9 luni de zile ca sa ne formam. Am stiut oare ca existam in pantecele mamei? Ne-a fost vreodata foame, somn rau sau bine? Daca am stiut ceva, toata aceasta memorie s-a sters sau e ascunsa realitatii noastre. Ca sa ne nastem, am trecut prin "calea ingusta" a mamei noastre, a celei care ne-a hranit si protejat pana ne-am pregatit de lume. Ca sa ne nastem, am deshis ochii. Nu stiu cat de speriati am fost cand n-am mai fost legati de sursa noastra de hrana sau daca am fost constienti de ceva in primele minute ale vietii noastre extrauterine. Stiu ca singurul confort trebuie sa fi fost bratele mamei noastre. Stiu asta uitandu-ma cum se linistesc bebelasii in prezenta mamei.
Oare cand vom inchide ochii aici, ce se va intampla cu impulsul de viata care am fost initial si care s-a imbracat in materie? Eu cred acum ca va fi o alt fel de nastere. Totul in lume ne arata ca nimic nu se pierde, totul se transforma. De ce ne-am pierde tocmai noi in nimic? De ce am disparea tocmai noi in...inexistenta? De ce ne-am evapora total, iremediabil, etern? Nu cred ca viata noastra va continua doar prin partile noastre componente, desi si asta se va intampla in felul acesta: noi vom intra in pamant, ADN-ul notru va hrani pamantul, pamantul va da roade, roadele, candva, cumva vor hrani pe cineva, noi vom junge prin esenta materiei noastre in altcineva astfel incat, practic, materia unica a noastra nu se va pierde niciodata. Cred ca si asta se intampla asa. Dar amprenta mea, eu-l care sunt eu, nu sta numai in materie. Eu am fost un impuls de viata cand materia mea nu era formata. Eu m-am format cumva pentru ca, la un moment dat, totul a pornit sa se intample intr-un anumit fel. Cand materia mea se va imprastia in materia lumii acesteia, eu unde voi fi?
Din stramtoare am iesit in larg, iar din larg voi ajunge la ocean. Asa cum in pantece am fost conectata permanent la hrana mamei mele si am trait cu ceea ce ea s-a hranit si mi-a dat, in acest fel, in lumea aceasta sunt conectata la Sursa de hrana care ma ajuta sa cresc, sa ma formez pentru viata ce va veni. Ceea ce imi da Sursa imi e de ajuns, locul pe care mi L-a pregatit e locul in care eu pot sa ma dezvolt cel mai bine. Voi tine minte viata aceasta dupa ce ma voi naste pentru cea pentru care ma pregatesc? Nu stiu. Ce anume din mine (care am fost in pantece) a ramas acum in lume? Ce anume din mine va merge mai departe?
Ne pregatim, mereu ne pregatim pentru ceva. Mereu vrem sa fim mai buni, toti ne straduim sa evoluam intr-o directie sau alta. Toata viata e o acumulare de cunostinte si experiente. Tot e am adunat in pantecele mamei: organe, parti ale corpului, toate ne folosesc, sunt tot aceleasi, chiar daca am crescut. Tot ceea ce acumulam aici ne va folosi mai departe, totul. Cu siguranta va creste totul, se va transforma totul, dar tot eu voi fi.
Doamne, am nevoie sa ma tii conectata la Sursa pana la timpul potrivit. Am nevoie sa cresc suficient pentru a rezista in lumea in care ma duci. Eu cred ca nu va fi o lume de odihna vesnica. Va fi altfel decat aici, dar va fi o lume cu viata, multa viata, in care va trebui sa-mi gasesc locul pe care mi l-ai pregatit. M-ai invatat de pe lumea aceasta ca, la nastere, ma vei astepta si vei avea grija de mine. Bratele Tale vor fi ca ale mamei, iar grija Ta va fi ca a tatalui. Voi avea tot ce am nevoie, asa cum acum imi dai tot ce am nevoie. Iti multumesc!