Ziua a 15-a, la jumatate de drum

Sursa foto: http://www.photographycorner.com/galleries/data/858/medium/Old_Typewriter.jpg

Uite ca am ajuns si ziua jumatatii de drum. Deci mai am de parcurs inca pe-atat. Prima constatare e ca nu mai uit ca trebuie sa scriu. Deja ma gandesc cum sa fac sa nu ratez ora. Nu neaparat e un gand placut, de parca cine stie e corvoda ar trebui sa fac, dar, totusi, e o evolutie inspre bine. Snt uimita la ce stadiu am dus incapatanarea avand despre mine impresia ca nu sunt incapatanata.. Imi place, defapt, sa stau in varful patului, cu laptopul in brate si sa tastez. Ma oganizez bine in scris. Cu toate acestea, parca as fi o vita trasa de coarne cand trebuie sa fiu perseverenta...Deci exercitiul acesta m-a facut atenta la una dintre problemele pe care le am (in afara de o lipsa totala de organizare).
Tot reflectand la cum ar arata viata mea cu laptopul in brate, daca ar trebui sa-mi castig painea scriind mi-am dat seama, ca, intr-un fel, deja asta fac. Imi castig painea scriind la calculator. Mi-a placut din scoala sa scriu la taste. De fapt, pe vremea aia erau clape si erau ale masinii de scris. Am facut ore de steno-dactilografie si secretariat. M-am pregatit, se pare, sa fiu o secretara de nadejde. Masinile de scris pe are am invatat sa bat erau de pe vremea razboilui si poate asta mi-a si facut placere: imi inchipuiam multe povesti despre ce ar fi putut sa vada aceste masini de scris pe care eu puneam mana. Simteam un respect deosebit pentru masinile acestea de scris...
N-am ajuns o secretara de nadejde. De fapt, profesoara noastra n-a considera ca am fi suficient de bune (eram o clasa majoritara de fete) ca sa dam examen pentru a avea diploma de secretariat, asa ca, desi am fost prima generatie de steno-dactilografe care am facut cursul, nu ne-am ales si cu un certificat care sa ne ateste abilitatile. Eu am invatat acolo sa scriu cu mai multe degete, ceea ce mi-a dat viteza la scris peste multi ani, cand am inceput sa folosesc calculatorul. Poate din cauza masinilor antice de scris, poate din alta cauza, mi-am inchipuit ca asta mi-ar place sa fac ca si modalitate de -mi castiga existenta: sa scriu.
Azi a fost o seara nostalgica (din nou). Mi-am adus aminte de vremurile liceului, care, in multe in privinte, a fost inutil: nu mi-a dat o meserie, am invatat multe lucruri care nu mi-au fost de folos si nici maar nu le tin minte. Nu mi-am format prietenii, de fapt, nici nu mai in legatura cu colegii (nici ei cu mine), dar am castigat placerea de a scrie la butoane, clape, taste.
Am mai asternut cateva ganduri la jumatatea drumului spre finalizarea unei provocari. au vreun rost? Dar conteaza rostul lor? E un exercitiu pe care il recomand tuturor: incercati sa va exprimati gandurile in scris. Veti fi surprinsi de ceea ce veti afla despre voi!